DATA SWEEP și Enformation – parteneri pentru susținerea instituțiilor academice din România

Ian 14, 2025
Irina Office

Enformation decide să sprijine start-up-ul românesc DATA SWEEP cu o investiție inițială de 80.000 EUR, la care adaugă susținere pentru vânzările din România și din Europa prin rețeaua strategică de parteneriate pe care a dezvoltat-o. Enformation devine astfel partenerul DATA SWEEP începând cu 1 ianuarie 2025.

Cu ajutorul Enformation, DATA SWEEP își va crește vizibilitatea și își va intensifica activitatea în România și alte teritorii prin diverse strategii și activități, printre care se numără creșterea numărului de workshop-uri și trial-uri în instituții academice şi nu numai. 

Cosmin Boțoroga, unul dintre membrii fondatori şi totodată CEO al DATA SWEEP, menționează: “Suntem încântați să lucrăm împreună cu Enformation pentru a dezvolta platforma noastră și a o pune la dispoziție pentru cât mai mulți utilizatori posibil în comunitatea academică din întreaga lume.”

Despre Enformation

Datorită experienței în furnizarea de servicii de cercetare, documentare și publicare pentru comunitatea academică de cercetare din România, Enformation s-a dovedit partenerul potrivit pentru demersul dorit de DATA SWEEP. Enformation, companie românească înființată în 2001, cu un portofoliu considerabil de servicii proprii dezvoltate, colaborează în prezent cu peste 100 de universități și institute de cercetare, iar rețeaua de parteneri se extinde continuu. 

Platforma DATA SWEEP va fi adăugată alături de celelalte platforme furnizoare de conținut academic integrate pe platforma Enformation de unde va fi disponibilă utilizatorilor din România și străinătate în prima jumătate a anului 2025. Credem ferm că fiecare serviciu oferit și fiecare colaborare realizată oferă sprijin utilizatorilor Enformation – autori, cercetători, bibliotecari, profesori, doctoranzi, masteranzi sau studenți.

Despre DATA SWEEP

DATA SWEEP e un agregator de date ce pune la dispoziție o platformă în care cercetătorul, profesorul, studentul, analistul sau consultantul de business beneficiază de seturi de date cu variabile selectabile, rezultat final fiind un singur fisier Excel cu toate informațiile solicitate, gata pentru analiză. Totodată, platforma realizează o verificare a acelor date/variabile pentru a vedea unde au fost utilizate în cercetarea științifică și oferă link-urile către respectivele surse.

DATA SWEEP reduce substanțial timpul necesar unei cercetări/analize. Conform Forbes,  80% din timpul necesar unei cercetări / analize este dedicat procesului de colectare, verificare, îmbinare și curățare a datelor

Startup-ul a apărut ca idee în martie 2024 și validat la Startup Weekend Oradea (echipa s-a numărat printre cele 3 câştigătoare), ulterior participând la Innovation Labs, Brights Labs Incubator (unde DATA SWEEP a primit premiul Best Startup Award), iar în prezent este în programul celor de la Startup Reaktor, cât şi în programul de 12 luni pentru dezvoltarea platformei organizat de către ProductTank Bucharest.

 

Descarca Aplicatia
↓ descarca

Member Login

Ai uitat parola?

Creează cont

Resetează parola
Te rugăm să introduci adresa ta de email. Vei primi noua parolă pe email.